În primii ani după ce am folosit Forţa pentru a ieşi din uterul mamei, am fost plasat frumos la bunici, în comuna Falciu, judeţul Vaslui, pentru că ai mei aveau servici şi na, primul copil, greu. Aşa că am stat frumos vreo 3-4 ani acolo încât ai mei când au venit s-au speriat că plângeam şi fugeam de ei spunând că mătuşa e mama mea reală. Aşa că au schimbat foaia.
Am fost readus pe drumul urbanizării şi mă trimiteau în Rai (aşa-i ziceam eu) doar în vacanţe. Nici nu se termina bine grădiniţa/şcoala şi apoi chiar liceul (am repetat procedeul până prin clasa a 10-a) că eu deja îmi făceam bagajelu' şi dimineaţa la 10 eram cu mama/tata de mână la autogară: o atenţie la şofer să nu mă scape din ochi şi dus eram. Inca ma ia cu tremurici cand ma gandesc ce emotii am avut prima data cand am calatorit singur cu autobuzul, deja eram pregatit de viaţă, ce mai.
Am amintit anterior că îmi consideram mătuşa, mamă, pentru că m-a îngrijit, iubit şi răsfăţat foarte mult dar am şi luat papară de la ea aşa cum n-am luat-o niciodată de la nimeni. Hai să va zic cum: Falciul e situat pe malul Prutului, al' de ne desparte de tovarăşii moldoveni şi până la apa propriu-zisă fac cam 10 minute din curtea bunicilor (unde locuia şi mătuşa). Se ştie că în Prut mor foarte mulţi oameni anual inecati şi părinţii/bunicii/mătuşa mi-au spus mereu să mă feresc să mă duc singur, că nici nu ştiu cum poate să se surpe malu' şi să cad, să mă prăpădesc.
Aveam câţiva prieteni mai mari după care mă ţineam, iar ei, pe timp de vară se duceau destul de des să se răcorească acolo. Într-o zi m-au luat cu ei, deşi eu am stat şi m-am uitat. Încântat nevoie mare, pe drum mi-am zis în gând: "ia să-i zic mătuşă'mii că am făcut şi eu baie, că-s mare de acum şi că n-am păţit nimic". Zis şi făcut, dar imediat după ce am terminat ultimul cuvânt de zis, mătuşă-mea a început să-mi dea palme la fund, şi să-mi dea, şi să-mi dea , astfel încât nu am apucat să-i zic că de fapt eu doar m-am uitat. Sughiţăm de plâns şi până la urmă tot nu i-am zis de ruşine. Femeia a procedat corect, că na, eu eram oficial în grija ei, dacă păţeam ceva, mama îşi infingea ghearele-n capu' ei. A fost amuzant să-i povestesc peste ani că de fapt a fost doar o glumiţă .
Tot pe vremea aia, fiind singurul băiat de la oraş din gaşca de copii, aduceam cu mine de la Iaşi maşinuţe din metal cum nu prea vedeau copiii de acolo. Nu de puţine ori a fost cazul să fac schimb cu alţi băieţi şi ştiţi ce primeam eu la trade? Un pumn de semninte pe care oricum le mâncam cu tot cu coajă. Şi aşa am dat, cred vreo 10-12 maşinuţe pe 10-12 pumni de seminţe.
Despre peştele monstru, despre cum eram vrăjitor, cum am făcut "casa groazei", şi cum jucam "prinselea pe pupatelea" am să scriu într-un viitor post, pentru că am nevoie de timp şi de ajutor de la vărul meu care a trecut prin aceleaşi chestii.
Articol scris pentru concursul organizat de acsel.
No comments:
Post a Comment